Bazilica Sfânta Maria a Ingerilor si Martirilor
Ultima operă a lui Michelangelo în materie de arhitectură este bazilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma [1]. Numită la origine “La Basilica di Santa Maria dei Sette Angeli” acest monument de artă ia nastere prin decizia Papei Pius IV (5 august 1561). Sacerdotul sicilian Antonio Lo Duca propune ca edificiul să fie închinat “celor sapte îngeri”, Michelangelo având sarcina de a realiza acest proiect într-o incintă a Termelor romane ale lui Dioclitian. Pe un frontispiciu al bisericii stă scris: “le terme romane sono construite con il sudore e il sangue di schiavi e martiri cristiani” (Antonio Lo Duca). Bazilica închinată Fecioarei, Ingerilor si Martirilor, este un omagiu adus acestor primi crestini anonimi dar si un“memento” istoric. Impăratul roman Dioclitian (243 – 313 d.Ch.), cunoscut nu numai prin contributiile sale în materie de organizare a imperiului (este initiatorul sistemului de guvernare statală numit “tetrarchia”), dar si ca ultim prigonitor al crestinilor, în anul 305 renuntă la titlul său de Augustus, retrăgându-se si din viata politică. Remuscări?... Fiul unuia dintre cei patru reprezentanti ai tetrarchiei devine împăratlul Constantin I, cunoscut de ortodocsi sub numele de Constantin cel Mare. Acest împărat, prin edictul de “tolerantă” de la Milano (313), dă legitimitate religiei crestine în tot Imperiul Roman. Edictul a fost de fapt extinderea unui act similar (din 311), dat de Galeriu, împăratul Imperiului Roman de Răsărit, (unul dintre cei patru tetrarchi). Acesta i-a acordat lui Constantin titlul de Caesar, recunoscându-i astfel succesiunea la tron. Edictul lui Galeriu nu putuse fi aplicat din cauza mortii acestuia, câteva zile mai târziu (5 mai 311). Galeriu provenea din Dacia romană, având mamă dacă.
Peretele frontal al Bazilicii Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, de formă concavă, aidoma căusului unei mâini divine care tine crucea, pe Fiul-Omului, pe Fecioară si pe îngerii prevestitori, invită călătorul să intre, iar pe artist îl cheamă să-si pună amprenta în acest templu al concordiei. Bolta centrală, albă, ridicată de Michelangelo în 1571, este de o simplitate uimitoare, lipsită de picturi sau alte ornamente. Nimeni nu a intervenit cu vreo intentie de restaurare de când a atins-o mâna lui Michelangelo, cea care i-a dat formă si rezistentă. Dar nici o imperfectiune nu se remarcă în ansamblul ei de forme curbe, albe si majestuoase, minunat conservate. Nici măcar timpul nu îndrăzneste să denatureze acele locuri sfintite de geniul maestrului. Doar artistii sacri au permisiunea să se alăture operelor marilor înaintasi.
Proiectul, rămas neterminat prin moartea lui Michelangelo, a lăsat urmasilor un spatiu deschis operelor viitorilor artisti care vor veni în veacuri, începând din secolul XVI si până în ziua de astăzi. Stilul combinat, între baroc si neoclasicism, este dictat de opere celebre ale unor pictori italiani renumiti - Domenichino (sec. XVII), Pompeo Batoni, Carlo Maratta, Givanni Odazzi, Luigi Vanvitelli (pictor si arhitect din sec. XVIII) – si ale pictorului francez Pierre Subleryas (sec. XVIII). De asemenea, în incinta bazilicii “Sfânta Maria a Ingerilor si Martirilor” si-au găsit un loc privilegiat, permanent sau temporar, în cadrul unor expozitii de artă, nenumărate sculpturi, picturi, basoreliefuri, tapiserii si mozaicuri.
Sculptorul, pictorul si creatorul de tapiserii în stil moden, Camilian Demestrescu [2] - (de origine română, n. în 1924, artist militant anticomunist care s-a autoexilat în Italia, unde trăieste din anul 1969) – a expus în perioada Crăciunului, între 18 decembrie 2005 si 15 ianuarie 2006 sculpturi si tapiserii pe care le-a realizat împreună cu sotia lui. Una dintre lucrările expuse cu această ocazie este cea intitulată “Nunta soarelui cu luna” (din ciclul “Hierofanii”):
Arta sa imbibată de un sfânt modernism, în special tapiseriile, atrag atentia Monseignor-ului Renzo Giuliano, parohul bazilicii. Asa se face că două dintre tapiseriile lui Demetrescu ornează sala de primire a oaspetilor la Vatican (sala Nervi) [3]. Este vorba despre operele încărcate de un elocvent simbolism, intitulate “Bunavestire”
si “Sf. Gheorghe ucigând balaurul” înscris pe steagul tricolor al României:
Igor Mitoraj [4] (sculptor de origine poloneză, n. în1944) ocupă un loc privilegiat, fiindu-i încredintat proiectul reconstructiei portilor de intrare ale bisericii. “Le porte degli angeli” [5], sculptate în bronz, sunt inaugurate pe 28 februarie 2006. Tot cu aceasta ocazie Igor Mitoraj donează Bazilicii Santa Maria degli Angeli e dei Martiri o sculptură a capului Sfântului Ioan Botezatorul, înfăsurat în fâsii albe de lintoliu, care “ne vorbeste” de îndată ce am facut primii pasi in rotonda bazilicii, amintindu-ne de martiriul viitorilor crestini.
Arhitectura bisericii a introdus elemente simbolice. Pe zidul de la intrare se poate observa o nisă cu curbatură concavă, care adăposteste un caliciu din marmura albă, ducându-ne cu gândul la Sfântul Graal. Nisa este străjuită de cele două porti, pe care artistul a sculptat în basorelief scena Invierii lui Isus si L’Annunciazione. Portile lui Mitoraj grefate pe Termele romane vorbesc despre legătura dintre lumile antice, apuse, cele prezente si cele viitoare, legătură care se realizează prin artă si simboluri: de la termele romane - săli pentru baie, unde locuitorii Romei îsi curătau trupul, - la biserică, unde oamenii îsi curătă sufletul.
Poarta din dreapta (cum iesi din biserică) îl reprezintă pe Cristos care poartă crucea în El-Insusi. Corpul lui Messia este tăiat în patru părti de acest însemn care nu seamănă cu nici una dintre crucile clasice, din lemn, sau din piatră sau din metal. Este o cruce imaterială care leagă astfel corpul sfânt de marea taină a universului.
Isus trece prin poartă, ca simbol al cerului si vine spre noi doar cu o parte a corpului, cealaltă rămânând în cer. Isus este El-însusi poartă din cer către noi, oamenii de rând, purtându-si crucea fără efort. Ea este o cruce usoară si purificatoare, iar figura lui Isus cel înviat din morti, în timp ce priveste în jos (spre cei ce intră în biserică) nu exprimă nici suferintă, nici resemnare, ci usurare si compasiune.
Poarta din stânga reprezintă pe Fecioara Maria ascultând mesajul arhanghelului Gabriel, care îi vesteste misiunea ei sfântă pe pământ. In timp ce arhanghelul iese din planul celest doar cu o parte din corp si o singură aripă, Fecioara ascultă smerită, cu capul plecat, vocea îngerului.
O fereastră circulară situată chiar la intrarea în Bazilică, lasă lumina solară să pătrundă prin cupolă. Când am intrat în biserică, pe zid se formase un superb curcubeu. Mai târziu am aflat că acea fereastră rotundă dă viată “Meridianului” lui Francesco Bianchini (filozof, astronom, medic, istoric, botanist, teolog si matematician din sec. XVII). Acest instrument de măsurare a timpului a fost construit la îndemnul Papei Clemente XI în anul 1701. si serveste la determinarea unor date calendaristice importante: Pastele, echinoctiul de primăvară (...).
Lucru ciudat, bazilica lipseste din ghidul turistic (“Un grand week-end ŕ Rome” - Hachette - 2006), pe care l-am avut la îndemână în scurta noastră vizită, imediat după Pasti. Era ultima zi pe care o petreceam la Roma când, ratând Termele (erau inchise), am trecut pe lângă bazilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri. “N-are rost să intrăm. Nu este trecută în ghid” – spune însotitorul grupului, grăbindu-se către alte obiective de neocolit. Nu l-am ascultat. M-am apropiat de biserică, fiind chemată de forma ciudată a zidului pe care se zăreau încă de departe bucăti de oameni si de îngeri care “strigau” prin tăcerea lor. Si pe măsură ce mă apropiam ochii se dilatau de uimire si de emotie.
Trecând prin cele două “porti ale îngerilor” intram în căusul mâinii divine, unde liniile din “palmă” deveneau din ce în ce mai vizibile, mai grăitoare. Istoria veche săpase linii adânci, trasate de mâna lui Michelangelo, peste care s-au suprapus armonios, de-a lungul secolelor, alte linii trasate de artistii moderni, care au dus mai departe mesajul divin.
O fotografie a altarului, pe care am realizat-o cu o mână miscată de emotie, aduce în prim plan, printr-un joc al lumânărilor aprinse si al hazardului, îngerii de lumină. Ii putem vedea în partea dreaptă a imaginii, cufundati într-o profundă rugăciune.
Antonia Iliescu 3 mai 2007
[1]
Despre istoria Bazilicii Santa Maria degli Angeli e
dei Martiri:
http://www.santamariadegliangeliroma.it/paginamastersing.html?codice_url=istituzione_canonica&ramo_home=Parrocchia&lingua=ITALIANO
[2] Camilian Demetrescu – opere:
http://www.santamariadegliangeliroma.it/paginamastersing.html?codice_url=demetrescu_opere&lingua=ITALIANO&ramo_home=Eventi
[3]
Letitia Campan:
http://www.evzvest.ro/article.php?artid=302678
[4] Igor Mitoraj:
[5] Paolo Ditarso: http://www.paoloditarso.it/puntoit/Articolo.asp?id=21
