*

Editura

PEGASUS PRESS

Bucureşti 2010

      Ilustraţii: Antonia Iliescu

      Design coperta: Cãtãlin Alecu

 SELECTIE DE POEZII SI ILUSTRATII DIN VOLUM

Flori de bonsai

Flori mari de arbori mici

Cu trunchiuri chinuite

În scoarţele prea mici;

Cu limite meschine

Şi-absurde: “pân-aici!”

E scris în slova legilor lignine

Din crengi, de mâna omului legate :“N-ai voie să creşti mai departe!”

E anarhie-n micul vas de lut.

Din arborii bolnavi cu flori enorme

Bandajele cărunte au cãzut

De pe picioarele martire şi diforme,

Chircite-n pantofii pitici -

Canon de frumuseţe mutilată

Florile de bonsai s-au răzvrătit
călcând pe soartă.

 

Phloemul interzis

Revine-n rădăcini
Şi urcă iar în trunchi;
Copacul în genunchi

Îşi înalţă iubirea

Împlinindu-şi menirea,

Sfidând soarta şi omul.

Omul e mai mic decât floarea,

Şi floarea-i mai sus decât pomul.         

13 februarie 2010

 

Viţa de-nvie Floare de nu vin, Pelin Floare de-o să vin, Busuioacă-n bobi De muguri Bohotin Floare de-o să vii, Invii Muguri de-i sorbi Ursitor vei fi la Poarta-soarta viţei-poezie Ea, care te îmbatã şi te-nvie Sfânta ea, Viţa de-nvie, Mustul vieţii, Poezie.   16 februarie 2010

Floare de vin pelin              din viţa de-nvie

Născătorul de perle Fire de nisip hoinare Din deşert deşert din mare Prin ochiul inimii trecând S-au fãcut perle plângând.   16 februarie 2010

Născătorul de perle

Azi acum 120 de ani a murit Eminescu şi de-atunci Raiul s-a aplecat spre cele lumeşti făcându-se frate cu codrii de la Ipoteşti.   Nu. Astăzi nu îţi mai scriu ţie, Omul meu de zi cu zi Astăzi nu mai sunt a ta Nici a mea nu mai sunt. Nu te supăra pe adevăr Chiar dacă îl ascundem, Chiar dacă nu îl spunem El există şi ne acuză. Nu aş avea nici o scuză Dacă astăzi aş tace; De-o viaţă încoace Mă obstinez a-mi zugrăvi Chipul meu adevărat, Cel de zi cu zi. Am încercat în noroi şi apoi în oglinzi; am încercat şi-n ape am încercat şi-n noi... Dar nu văd decât umbra sumbra mea soră uitată de soare ştearsă nălucă pe care lumea cu nepăsare o calcă în picioare. Dar chiar şi ea, umbra azi nu mai e a mea, nici a ta; e a lui, a Poetului.   Eu şi umbra mea dinafară ca şi cea dinlăuntru stăm în genunchi pe-o lacrimă în faţa lui Făt-Frumos-din-marmură încoronat cu florile de tei purtat pe aripi de un  zmeu şi dus pe ape-n care curge Dumnezeu.   15 iunie 2009

Emanciparea umbrei

Balada unui mugur mort Azi a murit un mugur Tăcut şi trist s-a stins Şi nici că şi-a deschis vreodată Gura de petale nesărutată. Şi plânge valea toată Căci orice mugur mort E o floare ratată. Grădina plânge în tăcere Bob de lumină neprihănit Mugur naiv ce a-ndrăznit Să iasă-n lume şi să spere.   Vântul îi şoptea Din gură-i jura Şi îi promitea Soarele iubirii Moartea amăgirii Şi albine multe Gura să-i sărute.   Dar vântu-a uitat Tot ce i-a jurat Şi de neaua rea Nici că îl păzea. Peste trup fragil, Plăpând, de copil, ninsoarea cădea şi mi-l îngheţa.   Muguru-adormit În noapte zidit La soare striga Şi îl implora Neaua să i-o ia De pe trupu-i mic Şi viaţă să-i dea Din soare s-o bea Să-i lase un pic Deschis geamul mic Să-i intre iubire Pic de fericire. Rău vântul urla Crivăţ rău venea Neaua o usca Şi o scutura De pe trupu-i moale Fără de petale Fără de parfum Cu norocu-i scrum.   Mugur mic cădea Iarba îl primea Pe braţe-l purta Şi îl legăna :   « Mugur-mugurel, n-aşteptaşi niţel să creşti o lecuţă te duseşi, drăguţă, pe-a Plângerii Vale putrezişi pe cale… »   Mugurul mijea Ochişor de nea Şi o lăcrămioară A ţâşnit afară Ca un sfânt inel Şi l-a cununat Cu Soare-Împărat. Dară şi pe ea De nea, lacrima, Vântul o ducea Moartea o lua Şi din pic de rouă De sub lună nouă a-nceput să plouă.   Cu verdele crâng Codrii veştezi plâng O iubire-n mugur moartă Crucificată în soartă. … Căci orice mugur mort E o floare ratată. 3 iunie 2009

Iubire nedecisă               Floare ratată

Iartă-ne  Marie   Că te-om ruga cu fiinţa, cu mintea sau din gură mută, strivită, strâmbă de păcat sau de ură, Că te-om ruga cu fierul, că te-om ruga cu lemnul, Nu-ntârzia, Marie să-ţi laşi în lume semnul!   Mai uită-te odată, ‘nainte de urcare, În ochiul ce se-nchide cu doru-nfipt în soare Mângâie-ne cu ploaia, ne bate cu lumina Coboară-ne-n genuchi, să-ţi îngrijim grădina Arată-ni-te iarăşi cu mila, cu iertarea Şi fă-ne să-nţelegem ce sfântă-i împăcarea.   Dar unde mai întâi să-ţi pleci curata faţă, Spre care colţ de lume, spre ce vale secată Să-ndrepţi fântâna firii Ce sursă-i de minuni şi-Izvor Tămăduirii?   Cum să te-mparţi, Fecioară, la-atâta suferinţă? Omu-i departe... cade pierdut în nefiinţă Se-afundă, se-nconvoaie, scrâşneşte, nu se roagă Şi vocea-i răguşită se stinge-ntr-o viroagă.   Ia-l de mână, Marie, că-i tot copilul tău, Tu ceartă-l şi-l mângâie pe om, dar dacă-i rău Şi haina curată-ţi murdăreşte, Şi roua ta cea sfântă sub cizmă ţi-o striveste, Să nu-ţi risipeşti mila, nici să nu-i întinzi mâna Orb şi cu buze arse să-şi caute stăpâna!   Dar pleacă-te, Marie, spre cei loviţi, că-s buni, Şi rabdă în tăcere, şi mai cred în minuni Şi-aprind o lumânare, mai dau un ban în cale, Şi beau din izvorul sfinţit al lacrimilor tale.   Şi de-au greşit vreodată, poate fără să ştie, Pe ei, pe noi ai tăi, tu, iartă-ne, Marie!   15 august 2006

Fecioara din piatră vie

La Vierge Bleue de Chartres Au lieu de ciel, des murs de cathédrale En guise d’air, vieux bois de santal A la place du soleil, un haut front bleu et pâle perce le vitrail tissé sur un portail.   Comme autres fois Claudel, perdu dans ses pensées Je me recueille sous La Vierge Bleue Par les „entre les lignes” je me laisse emporté Au coeur du vitrail, rêveur et silencieux.    Mais tout d’un coup le verre se casse et frissonne La Belle de Verrière avec le saint enfant Descendent des abîmes. Leurs âmes qui raisonnent Arrivent jusqu’à moi, sur une brise de vent.   La femme se voûte les épaules; s’évertuant se penche et cache sous un voile de soie Jésus, qui tient à sa gauche un bouclier d’argent Tendis que de sa droite il nous montre le Trois.   The Blue Virgin me parle d’une toute petite voix. Les morceaux bleus de ciel s’enfoncent dans mes pensées Avec tout leur mystère, avec tout leur émoi Ils déchirent l’histoire des milliers d’années Elle vient près de moi, la mère endolorie. Sur son visage pâle jaillissent des larmes de verre. Me dit qu’elle est blessée. Son front effleure la terre Se tourne vers Jésus... Mais Lui, il est parti.   Elle le pleure, pauvre sainte, nous demande de l’aider. Je lui dis: „- Ne pleure pas, ma mère, Christ est ressuscité !” ”- Oui, oui...”- dit-t-elle –„ mais vous l’avez ignoré... Et je ne pleure pas mon fils, mais vous, dont j’ai pitié...”

Cercelul   Îţi agăţi privirea De cercelul meu Eu mă agăţ de privirea ta prin acelaşi cercel şi privirile noastre nu se întâlnesc   cu toate acestea, privirile noastre ne străpung până în străfunduri.   16 octombrie 2007

Triunghi magic

La boucle d’oreille

Tu accroches ton regard

À ma boucle d’oreille

Je m’accroche à ton regard

Par la même boucle d’oreille

Et nos yeux ne se croisent pas

 

Pourtant, nos regards nous percent

Jusqu’au plus profond de nous.
16 octombrie 2007
 

Buzunarul rupt

Îmi port în buzunar întreaga viaţă

E ghemuită-n ceasul vechi cu lanţ

O moştenire de familie, din Bizanţ,

De la un unchi, fost funambul pe-o aţă.

Am mai trecut o dată pe acolo

La amiază eram sigur pe mine

Om bine aşezat în soartă şi în sine

Îmi făceam numărul de trapezist în solo.

Îmi pipăi ceasul – este ora nouă

Ce vârstă am? Cât mai am de parcurs

Din limitatul vieţii harnic fus ?

Cadranul ceasului s-a spart în două.

Merg fluierând pe străzi, parcurg oraşe

Şi vechiu-atlas al lumii, de spendori,

Mă ia de mână şi îmi toarnă-n pori

Miresme de castele răstignite-n guaşe.

Prin mica gaură din buzunar

Se scurge-ncet nisipul viu din oase

Înc-o bătaie-două şi-n carcase

Va şuiera ca vântul suflarea, tot mai rar.

Alerg nebun pe străzi şi-un zid înalt

Ce indolent vrea să-mi reţină pasul

Îl trec prin mine; iarăşi privesc ceasul

Minutarul trişor a şi făcut un salt.

Am dispărut din lume de un secol

Deşi n-am încă douăzeci de ani

N-am dat pe viaţă decât doi-trei bani

Şi-am dat cu tifla vechiului oracol.

Mi se părea că am o veşnicie

Din care să mă-nfrupt din pomul vieţii

Cine credea că-n zorii dimineţii

Rãpit voi fi din tâmpla-mi argintie?

Am vrut zadarnic să îi dau ocol

Acelui nor plăpând pe care l-am albit

Speram să fiu cu-o oră două păsuit...

Dar pipăi buzunarul... Şi e gol.

15 ianuarie 2009

O pasăre a murit

Aş fi îngenuncheat la uşa ta

Din suflet ar fi dat năvală crinii

Cu albul lor parfum tăcut de nea,

Desprins din taina nopţii şi-a grădinii.

 

Şi te-ar fi nins zăpezi imaginare

Cu aripi moi, pe corpul tău fierbinte

Albite umbre-n şiruri visătoare

Ce fac să uiţi şi să-ţi aduci aminte.

 

Dar uite, pasărea murit-a-n zbor

A căzut glonţ, mai grea decât pământul

Străpuns-a carnea neagră a năucului dor

Pulverizând iubirea ce-a-mprăştiat-o vântul.

 

Şi gândul iar e singur şi schiop şi zăbăuc

Umblă ce colo colo şi nimeni nu-i vorbeşte;

A-mbrăcat, resemnat, haina de eunuc

Cu chipul în pământ, privirea şi-o fereşte.

 

Şi totuşi... Uite că cineva-l zăreşte

Vine cu haina-i lungă şi neagră, fluturând

Cu pas uşor şi sigur, care nu se grăbeşte...

O pasăre-a murit când m-ai lovit în gând.

 

28 iulie 2008

 

Taci O, taci taci! Ascunde-ţi gândul Sub mantii de gheaţă. Ei sunt la pândă Şi-abil ne pescuiesc Cu cârligul din undă.   Uite aici, în palmă, Cenuşa ta, cenuşa mea; Zbura-vor mână-n mână Pe ultimul lor drum Spre soarele negru Ce ne-a urmat exemplul Făcându-şi tot aurul scrum.                                                                4 decembrie 2008

Soare trist

Ulcica
Olaru-o zămisleşte din apă şi pământ

Stă aplecat pe roată şi fără un cuvânt

Pântecu-i rotunjeşte.

Şi roata, fericită-i toarce gând…

Iar gândul, filozoful, îi şopteşte :

 

Ulcica ne adapă când ni-i sete

Ulcica ne dă vin, ca să ne-mbete

Ne-mpodobeşte mândră policioara
Cu taine de argint o umple seara.

 

Când osteneşte de atâta muncă

Ulcica doarme-nfiptă-ntr-o ulucă

Destinul însă, neagră pică-i poartă:

Ulcica va sfârşi ca oală spartă.

 

Citind rotund, în gândul lui,

Harnica roată optimistă

Murmură-ncet olarului,

Făcând încă un tur de pistă :

 

Că nu-i bai de s-o sparge oala

Că bucuriile-or da năvala

Căci stă demult scris în ghioc

Că cioburile-aduc noroc.

24 mai 2009

Prea cuminţi

Nu mai am timp să le citesc...

Îmi plouă-n casă, tencuiesc

Stive de cărţi, cete de prieteni

Ce adormiţi vorbesc în somn

Vorbesc cu mine despre OM.

Le pun la cap o lumânare

Câte una de fiecare

Că s-a umplut casa de ziuă,

Ziua de-apoi ce o purtăm

Cuminţi, fără s-o ştim, în noi.

Deschid o carte, la-ntâmplare

Şi gându-mi fuge iar la soartă

Toamna din ani îmi bate-n poartă

Şi ştrege umbra-zdreanţă a iubirii fugare.

Cu cât se face-n noi noaptea mai deasă

Cu-atât ni se apropie ziua cea rea;

Las plină de fructe livada neculeasă

Ani-lumină de rânduri pe rafturi dospească

Ospăţ la nunta unei vieţi cu moartea sa.

Uitată prin sertare, viaţa netrăită

Va-mbrăca în nopţi reci strigoi cu flori în dinţi

Plasmă fierbând de doruri, setea neostoită

Ce n-a ştiut să ceară să nu fim prea cuminţi. 

13 ianuarie 2009

Odisee ratată Lui Ulyse i se urâse Să piardă vremea pe acasă Se plictisise de comfort I se luase şi de mireasă, Vidată toată de mister În pat nu-l mai urca în cer… Aşa că traista în băţ şi-o puse Sări în barcă şi se duse…   A umblat el cu zecile de ani de l-au golit sirenele de bani, de toate cele şi de vlagă ; dar setea de-aventuri rămas-a-ntreagă. * Aplecată pe lemn, frumoasa Penelopa Îşi lucra pânza albă, visând-o pe Callypso Ce-i seducea bărbatul cu formele-i drăceşti Şi pânza albă-ntinsă pe cadrul de război A început s-o ţeasă cu fire de noroi.   Oftând după bărbat un an, doi, trei, cincizeci « Ei, Ulyse, Ulyse… cu măsura te-ntreci… » S-a privit în oglindă – timpul o ciopârţise Şi pânza găurită ici colo o cârpise... Dar uite-aşa, de-o dată, femeia apucată Se pălmui-n oglindă : - Proastă ! Ci du-te de te-mbată, Găseşte-ţi un amant sau câţi oi vrea, mai mulţi Las-o dracu’ de pânză, că şi porii din piele Ţi-au devenit cărunţi!   Şi într-o zi de vară când luna-n cer s-a spart Ea a dat foc la pânză, buzele şi-a muşcat Şi trântind uşa-n urmă-i, A plecat.                   * Bătrân exfoliat, jegos şi cocoşat De cât fusese prin paturi umblat Ulyse jegărit s-a-ntors sfârşit… Dar mirarea-i fu mare Când găsi casa goală, golită şi de sare.   Unde eşti tu iubită, frumoasă Penelopă, Puicuţa mea, tu ciută, divină antilopă, Pe unde mi te-ascunzi ? Ci vino, rade-mi barba Şi părul să mi-l tunzi!        Dar casa lui pustie suna a tobă spartă Nici farfurii, nici crătiţi, din ceşti, nici măcar toartă… Cu mâinile-i murdare el faţa şi-o cuprinse - Ce ai făcut din tine, nenorocit Ulyse ?!   Ghebos, deschise uşa, luă barca şi porni Pe mare, chemând moartea; Dar moartea nu veni.   Ani mulţi umblă fantoma împiedicată-n câlţi... Pe-ape plutea o haină şi doi pantofi desculţi.                           20 iunie 2009

Odisee ratată

Sa nu-mi mai ningi Să nu-mi mai ningi în grădină eu, noroiul din mine, îl acopăr cu flori de primăvară Nu te mai osteni degeaba Floarea e mai importantă decât zăpada.   Floarea e vie ... şi pentru puţin timp. Eu, în mine, am cultivat mereu o grădină într-o oglindă, Care reflectă doar primăvara.   21 martie 2009

Metamorfoză

Cununa de plopi Din brazdele adânc tăiate-n frunte Crescut-au spini cât fără de soţ plopii. Christul tău răstignit închide ochii, Să nu-şi vadă în tine rănile lui cărunte. 17 februarie 2010

Cunună de plopi

Ucenicul raiului

Uite-l cum mai bate câmpii

Să iasă din rouă ouă

Să-nvie cu luna nouă

Viaţa şi-o taie în două.

 

Din una
căzut-a luna

Si-n locu-i gol de pe cer
Se-aşeză soare stingher.

Din cealaltă

frunte-naltă

Se-nălţă pân’la Eu

Să-l vadă pe Dumnezeu.

 

Bat colpote de azur

În cerul înalt gri-sur

Gândul alb, zeu primenit

Rugăciunea şi-a zidit.

 

Şi-a urcat a tot urcat

A sărit malul surpat

Şi-a ajuns în inima

Zeului fierbinte Ra.

 

Muza şchioapă arsă-n tuci

Sărind garduri de năluci

Clocoteşte se trudeşte

Să prindă în năvod peşte.

 

Dară lacul a secat

Din soare nu iese apă

Piatra seacă nu adapă

Ucenicul însetat.

 

Cu toiagul lui de fum
Taie-ncet ultimul drum

În plânsetul naiului

Ucenicul raiului.

 

6 ianuarie 2009

Ulciorul cu gânduri

Oglinda mea îmi spune c-ar trebui să mor

Şi corpul meu întreg, tot asta-mi spune;

Mă fac că nu aud... mai ştii prin ce minune

prin porii vieţii putea-voi înc-un an să strecor?

Nu se mai recunoaşte, om cu om diform

nici eu cu cei din jur, nici ei cu mine;

Doar ochiul de copil, doar el mă ţine

să nu mă trag sub piatră, şi să dorm.

Priviri trufaşe-n ochi răi ce ard în ură

mă-ntâmpină la cel mai mărunt pas:

« De ce nu pleci de-aici ?! De ce-ai rămas ? »

Fiarele mă pândesc la orice cotitură.

Doar câţiva ochi senini, din cărucior

Mă privesc blând... mă mângâie-o speranţă

Şi-atunci mă-ndrept spre uşă, cu o mână pe clanţă

şi cu cealaltă mână, turnând apă-n ulcior.

Şi ies din nou în prag, mă uit la cer plângând...

Ţesut e din priviri albastre, de copii

Mă trag şi mă-nvârtesc cu alte jucării...

Copile, de ţi-e sete, îţi dau să-mi bei din gând.

20 martie 2009

Bocet la aniversare    Lacrimi pe geamuri Ferestre de închisoare de închis soare Soare închis pentru totdeauna. Mă plâng pe mine cea de azi, cea de azi-gri, cu-n loc de inimă o pasăre colibri ce-n zorii mici muri. Şi mă întreb smerit: Câte morţi voi mai trăi în fiecare zi ce încă n-am murit ? martie 2009

Victoria întunericului asupra luminii

Trei pietre

Iubirea-adevărată l-a-ntâmpinat târziu
Uitase-n zile aspre rotunzii sâni de fată
Şi umeda licoare de buze parfumată
Şi dorul alb de ducă de tânăr bidiviu.

Dar uite că iubirea-i dă ghies la bătrâneţe
Cum poţi muri, cu-n juru-ţi atâta frumuseţe? 
Cu-atâta piele caldă, atâta prospeţime…
“Nu fugi tinereţe, nu te speria de mine!”

Cu părul încă-n coade, vine ea, o fecioară
cu sex moale, fierbinte şi-n mână o ţigară
Şi îi pătrunde-n suflet, bunicului zglobiu ;
Păcatul bate-n pinteni : ci fugi, fugi, bidiviu !

Calul înfierbântat, ca vântul se porneşte
Spre fânul proaspăt, verde, ce i se dă să pască;
Bătrânu-şi rade barba, îşi pune şi o mască
Vigoarea îl cuprinde şi trupu-i se trezeşte.

Fecioara îşi deschide largi nurii spre orgie
El de privit se-mbată, îi tremură genunchii
Poţi să pătrunzi în carnea fecioarei prin magie ?
Ci nu aşa moşnege ! opinteşte-ţi rărunchii!

Cu inima o rană, cu trup scăldat de ape
Bătrânul se smuceşte şi încearcă să scape;
Focul abia aprins arde mocnit în vetre…
Şi calul cade mort cu capul pe trei pietre :

Inima tinereţii şi sânii unei fete.
30 iunie 2009    

Am întrebat-o Primăvară, tu crezi că Nebunia noastră-i sfântă? Şi primăvara A început să ningă blândă. Apoi a surâs mângâiată De vântul de miazăzi. Şi nu se auzi Strigată : Primăvară, primăvară, Nebună, sfântă primăvară, De Dumnezeu din nopţi trezită… Să nu mă uiţi neînflorită. 20 martie 2007 !

Miracolul primăverii

Je lui ai demandé

 Printemps,
 qu’est-ce que tu dis
 De notre sainte folie ?
 Et le printemps
 Se mit à neiger lentement
 Puis, il a souri
 Caressé par le vent
 Du midi.

 Je lui ai dit :
 Printemps, printemps,
 Fou, saint printemps,
 Printemps, mon doux

 printemps chéri,
 Nu m’oublie pas non fleurie !  

           
  20 mars 2007

 

Printemps  Le printemps est partout - en nous, dans l’air, dans le ciel, mais surtout dans l’hiver même, qui s’estompe doux dans les jardins frappés d’automne dans les cloches d’église qui résonnent pour annoncer la grande nouvelle : le printemps a ouvert ses ailes de papillons, de fleurs, de trilles, de couleurs vives, d’amours subtils qui naissent dans la rosée de l’herbe niant toute raison du verbe. le printemps sait qu’un jour mourra mais il meurt quand il fleurira.             mars 2007

Dansul morţii primăverii

Tout sur tes limites

Tout ce présent qui tourne au passé
Tout ce présent
où tout se présente en blancs souvenirs
Tout ce présent qu’on nous offre
et qu’on ne peut pas garder
On le déchiquette en miettes
d’inutiles invisibles vérités.

On quitte ce présent
des non-dits plein le cœur
pour le voyage on prend
la vieille valise vide
et l’âme pleine et lourde
des choses qu’on laisse muettes
qu’on laisse dormir tranquilles
dans l’âme devenue sourde.

On se heurte à ce mur
tissé de briques sanglantes
On veut briser ce mur de limites
trop longtemps cachées
ce mur qui ose nous mettre à genoux
nous, qui avons osé avoir essayé.

Voilà, c’est jusque là,
pas plus, pas plus loin que ça
Accroupis-toi et laisse pousser l’herbe jaune
Entre de bon gré dans la danse de l’automne!
C’est notre sort à tous et maintenant c’est à toi.

Regrette tout ce que tu veux,
Personne ne t’entendra.
Si tu veux, pleure ou ris
Personne ne s’en souciera
Il te reste ton Dieu si tu en avais un
Te tendra-t-il la main ?

Tout ce plomb que tu faillis transformer en or
Qui te tire vers le bas, où l’on croise la mort
Tout ce plomb est ton sort.
Accepte-la, ta vie, comme tu acceptes la croix
Ou comme ta loi, rien ne changera.

Ce mur en briques de sang
Qui s’acharne sur toi
C’est le bout du chemin
C’est ton Antichrist à toi.
Ce mur fait de limites
C’est le seul qui résiste
Qui ne s’effondre pas
comme tous les autres murs, de sable,
de tes châteaux d’Espagne
qui coulent sous tes pas...
Ce mur ne tombe pas.
Approche-le et touche-le
sans crainte ni peur,
tristesse cynique ou joie
Approche-le, car tes limites c’est toi.

12 mars 2007
 

Efecte de primăvară

E atât de adâncă primăvara
Că pomii înfloresc până-n rărunchi;
Se înveleşte-n triluri vechiul trunchi
Spre cuib o păsăre-şi struneşte goana .

De floare plină e coroana
De floare-i plină umbra ei.

Cireşul slobozeşte
A florii albe turma
Flori ce nu-ncap în coamă
Fac să-nflorească umbra
Vântul îngân-o gamă
Mângâind primăvara
Un fluture albastru
Aduce-n aripi seara. 
4 aprilie 2007
                                                     

                          
Nimeni nu va şti
Şi marea se înalţă-n cer
Pe aripi
Din undele din ape
Se modulează cântec
Spre nori
Din stropii mici şi solidari
Ţâşnesc cocori
Cu aripile-ntinse peste lume
Atâţia oameni
Atâtea păsări fără nume
Vor dispărea
Până mâine în zori.

Cu vântul îşi vor şterge urma
La ţărm de mare, pe nisipuri
De parcă n-ar fi fost ciripituri şi cipuri
alte dăţi;
Cuvântul mort din unde
de n-ai vegheat, de n-ai trudit
nu va-nvia în cărţi.
Şi nimeni nu va şti
că ai trăit,
când ai murit.                                                                                                                          

 

14 martie 2009

 

L’hirondelle est morte

Au seuil de la porte de son âme
L’hirondelle ne fera plus son nid
Possibles souvenirs meurtris
Brûlent mornes, accroupis
dans leurs cendres.

Libérée de la haine, l’indifférence jubile
Dans son manteau gris-acier
Le cœur glacé, cynique, se tait
Et se protège distant, habile.

L’oiseau se fit pierre
Quand la porte se fit mur.                                                                     

21 martie 2007

Oare?...

Vis întrerupt

Rupt din taina memoriei

Ei, celei moarte

Arte divine

Ne smulg din morminte

Minte şi suflet opuse

Se calcă-n picioare.

Are o şansă cel ce nu moare?

Oare?...

 

4 februarie 2010

Inimă care ucide  Femeia-om-de-zăpadă moare încet, încet, pe-o stradă oarecare. Moare fără să ştie, fără să ştim, Într-un banal oraş anonim.   Cel ce din nea a zămislit-o, din morcov, ardei iute şi cărbune, îi puse-n piept şi o inimă caldă care pulsează şi-n iubire-o scaldă, prin nu ştiu a magiei ce minune.   Buzele ei zâmbesc, zâmbesc într-una sărută soarele şi adulmecă luna, în timp ce se scurge cu tot cu vestmânt încet, tăcută, spre pământ.   Şi moare şi râde, şi râde, cu buzele ei de ardei iute şi de funigei, Şi râde şi moare, fără voia ei Doar din voia lui, a copilului; El, ce neştiutor, i-a pus în pieptu-i de colivie o inimă vie cu pulsaţii placide, care în timp ce îi dă viaţă, o ucide.   31 ianuarie 2010

Căldură latentă de iubire...                   Mă topesc                          şi mi-e frig...              Chaleur latente d'amour...                    Je fonds                         et j'ai froid...